Sinteza principalelor elemente cuprinse în calendarul și în metodologia pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2019 – 2020
CINE SE POATE ÎNSCRIE ÎN CLASA PREGĂTITOARE?
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.
- La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
- Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.
UNDE ŞI CUM SE REALIZEAZĂ EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ A COPIILOR?
- Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).
- Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite centre din judeţ/municipiul Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.
- Evaluarea se efectuează în perioada 26 februarie – 20 martie 2019.
- Evaluarea se realizează de către personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
LA CE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POATE FI ÎNSCRIS UN COPIL?
- Părintele poate opta:
- pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris.
- pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
NOTĂ: părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere
CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?
- Cerere-tip de înscriere
- Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
- Copie şi original al certificatului de naştere al copilului
- Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul).
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?
- Completarea și depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.
A. Prima etapă: 4 – 22 martie
– de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00
– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.
- 29 martie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă
B. A doua etapă: 2 – 8 aprilie
- Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
- Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
- 11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă